București, 20 mai 2026 – Meta Estate Trust, holding activ în sectorul imobiliar și listat la Bursa de Valori București sub simbolul MET, continuă să aloce selectiv capital în proiecte cu profil investițional bine definit și anunță o investiție în valoare de 1,5 milioane euro, direcționată către finalizarea unui proiect imobiliar dezvoltat de Grupul Maurer.
Investiția este realizată din surse proprii, în cadrul liniei de co-dezvoltare și are caracter complementar direcției principale a Meta Estate Trust de creștere a ponderii activelor generatoare de venit recurent. Dezvoltarea se află într-un stadiu avansat de execuție, cu un grad de realizare de aproximativ 96%, iar livrările către promitenții cumpărători sunt estimate să înceapă în ultimul trimestru al anului 2026.
Grupul Maurer are un istoric solid în piața imobiliară, cu peste 20 de ani de experiență, peste 12.300 de apartamente vândute și prezență în șase orașe din România: Brașov, Constanța, Mureș, Cluj, Sighișoara și Sibiu.
„Această investiție arată modul în care folosim linia de co-dezvoltare în etapa actuală: punctual, disciplinat și cu accent pe protecția capitalului. Pentru Meta Estate Trust, prioritatea rămâne consolidarea unui portofoliu predictibil, cu o pondere semnificativă a activelor generatoare de venit recurent, iar astfel de tranzacții contribuie la rotația eficientă a capitalului și la susținerea performanței portofoliului”, a declarat Dan Petrișor, CEO Meta Estate Trust.
Tranzacția reflectă disciplina companiei în alocarea capitalului către oportunități punctuale, bine fundamentate, și susține abordarea Meta Estate Trust de a valorifica selectiv proiecte cu vizibilitate ridicată asupra execuției.
Recent, Meta Estate Trust a publicat rezultate financiare solide pentru primul trimestru din 2026, raportând venituri totale de 4,73 milioane lei, profit net de 1,49 milioane lei, active totale de 136,3 milioane lei și un portofoliu de investiții de 120 milioane lei, pe fondul unui nivel redus de îndatorare. Aceste rezultate susțin etapa de repoziționare a companiei, orientată către o alocare mai eficientă a capitalului, creșterea ponderii activelor generatoare de venit recurent și dezvoltarea unui profil investițional predictibil.
Despre Meta Estate Trust
Meta Estate Trust este o companie tip holding, activă în sectorul imobiliar, fondată în martie 2021 de antreprenori români cu experiență în real estate și pe piața de capital. Din 29 august 2022, Meta Estate Trust este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București, sub simbolul MET. Începând cu 20 martie 2023, acțiunea MET este inclusă în indicele BETAeRO. Strategia companiei se bazează pe un mix de tipologii investiționale cu profile de randament și risc diferite, pe un portofoliu diversificat și flexibil, adaptabil la ciclurile de piață.
